tineri, -e, adj., s.m. și f. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ♢ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).
adj., s. 1. adj. v. nevârstnic. 2. adj. crud, fraged. (Plantă ~.) 3. s. adolescent. (Un ~ fer-cheș.) 4. s. (fam.) june, (înv.) cocon. (Pe vremea când eram ~.) 5. s. fecior, flăcău, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.)
1) și substantival (despre persoane) Care încă nu este matur; neajuns la maturitate; june. ~a generație. 2) Care există de puțin timp; aflat la începutul existenței sau dezvoltării. Livadă ~ă. Cal ~. ♢ De ~ a) din tinerețe; b) de timpuriu. Tineri căsătoriți (sau însurăței) soți uniți de curând prin căsătorie. 3) fig. Care este la început de cale (într-un domeniu de activitate). ~ specialist. /<lat. tener
adj. – 1. June. – 2. Fraged. – Var. tiner. Mr., megl. tinir. istr. tiner. Lat. tĕnĕr, prin intermediul formei populare *tĕnĕrus (Pușcariu 1734; REW 8645), cf. it. tenero, prov. tenre, fr., cat. tendre, sp. tierno, port. terno. Despre fonetism (tinăr › tînăr prin influența lui ă), cf. Rosetti, BL, V, 35; Rosetti, Mélanges, 173. Uz general (ALR, I, 179); sensul al doilea este un galicism din epoca romantică, azi în desuetudine. Der. tineret (var. Mold. tinerit), s.n. (tinerime, animale tinere); tînără, s.f. (fată, adolescentă); tinerețe (mr. tinireață), s.f. (junețe, adolescență), cu suf. -ețe, cf. bătrînețe (după REW 8647, din lat. *tĕnĕritĭa, cf. it. tenerezza, v. sicil. tinirizza, fr. tendresse, sp., port. terneza; sensul de „duioșie” pe care îl dă Negruzzi cuvîntului rom. este o improprietate care se explică prin fr.); tinerime, s.f. (tineret, mulțime de tineri); întineri, vb. (a deveni tînăr). – Din rom. provine țig. terne „tînăr”, cf. Claveria, NRFE, VII, 127.
țineri, s.f. Acțiunea de a (se) ține și rezultatul ei. ♢ Ținere de minte = memorie. – V. ține.