tirani, -e, subst., adj. 1. S.m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s.m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.
s., adj. (POL.) 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)
m. 1) Conducător absolut al unei țări care guvernează în mod arbitrar și cu cruzime; dictator; despot; potentat. 2) fig. Persoană autoritară care își impune voința în mod despotic; satrap; dictator; despot. /<ngr. tírannos, fr. tyran
Care terorizează pe alții; cu manifestări dictatoriale. /<ngr. tírannos, fr. tyran
s.m. – Despot. Gr. τύραννος (Murnu 57), sec. XVII. – Der. tiranic, adj., din fr. tyrannique; tirănesc, adj. (înv., tiranic); tirănește, adv. (înv., tiranic); tirăni, vb. (înv., a trata prost, a tiraniza); tiranie (var. înv. tirănie), s.f. (despoție) din gr. τυραννία; tiraniza, vb., din fr. tyranniser; tiranisi, vb. (a tiraniza), din gr. τυραννίζω, aorist τυράννησα.
s. m. pasăre mică, insectivoră și bună cântătoare, din America, foarte vioaie și curajoasă, care atacă chiar păsări mai mari. (< fr. tyran)
I. s. m. despot. ♢ conducător de stat foarte aspru, crud; (p. ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții. II. adj. nemilos, despotic; asupritor. (< ngr. tirannos, fr. tyran)
tiranii, s.f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie.
s. (POL.) despotism, samavolnicie, (înv.) despoție. (~ unei guvernări.)
f. 1) Formă de conducere politică în care puterea de stat se afla în mâinile unui tiran; despotism. 2) Guvernare bazată pe puterea nelimitată a unei persoane despotice. 3) Atitudine sau comportare de tiran. [G.-D. tiraniei] /<ngr. tirannia, fr. ty-rannie
s.f. 1. Formă de guvernământ antică a unor cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă. ♦ Putere obținută prin uzurpare. 2. Stăpânire nedreaptă, bazată pe asuprire și violență; domnie despotică. Gen. -iei. / < fr. tyrannie, lat., gr. tyrannia].
s. f. 1. (ant.) formă de guvernământ a unor cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă. 2. guvernare despotică, instituită prin uzurpare. 3. comportare, atitudine de tiran; asuprire, cruzime. (< fr. tyrannie)