definiția toii definiție dex

s. v. bulboacă, bulboană, iarbă-mare, ochi, omag, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

s.f. – (Bucov.) Omag. Rut. toja (Candrea). Der. din pol. tojad, tojan „plantă otrăvitoare” (Tiktin) sau din gr. θολία (Diculescu, Elementele, 484) nu este probabilă.

vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, striga, țipa, urla, zbiera.

, toiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) liniști.

, țoi, s.m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

, țoiuri, s.n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

s. v. scorțar, țiclean.

s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)

(pasăre) s. m., pl. țoi, art. țóii

(păhărel) s. n., pl. țóiuri

m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.

n. Păhărel în formă de sticluță, din care se bea țuică. /Orig. nec.

, țóiuri, s.n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință)