toiuri, s.n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.
s. v. animozitate, balamuc, bătălie, ceartă, cârd, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gălăgie, gâlceavă, gros, hărmălaie, huiet, învrăjbire, larmă, litigiu, luptă, mulțime, neînțelegere, scandal, stol, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vrajbă, vuiet, zarvă, zgomot, zâzanie.
s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopții.) 2. zor, (pop. și fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.)
s. n., (învălmășeli, cete) pl. tóiuri
n. 1) Moment de maximă intensitate în desfășurarea unei acțiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfotă a unei mulțimi de oameni; învălmășeală. 3) înv. Grup mare de oameni, de animale aflat în dezordine; cârd. [Monosilabic] /<turc. toy
s.n. – 1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V. – Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni).
, țoiuri, s.n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
, țoiuri, s.n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.
m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.