s.f. Ramură a matematicii care studiază proprietățile mulțimilor de puncte neschimbătoare față de unele transformări. ♦ Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestui spațiu. – Din fr. topologie.
s. f., art. topología, g.-d. topologíi, art. topologíei
f. Ramură a geometriei care se ocupă cu studiul proprietăților figurilor din spațiu din punct de vedere calitativ. [G.-D. topologiei] /<fr. topologie
s.f. 1. Ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor din spațiu din punct de vedere calitativ. 2. (Mat.) Mulțime de părți ale unei mulțimi, supusă anumitor condiții; omotopie. [Gen. -iei. / < fr. topologie, cf. gr. topos – loc, logos – studiu].
s. f. 1. ramură a matematicii care studiază deformațiile continue în geometrie și raporturile dintre teoria suprafețelor și analiza matematică. 2. (mat.) structură care se definește pe o mulțime de puncte cu ajutorul a unei părți a acesteia. (< fr. topologie)