definiția tracii definiție dex

interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.

s.n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

traci, -ce, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație definitie/indoeuropean">indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci³ (1) – Din lat. Thracus.

adj. v. tracic.

interj.

(din Tracia) s. m., adj. m., pl. traci; f. sg. trácă, g.-d. art. trácei, pl. tráce

(stare emotivă) s. n.

n. Stare de emoție de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) când apar în fața publicului. /<fr. trac

interj. (cuvânt care se folosește pentru a exprima zgomotul produs de descărcarea unei arme, de tragerea unei săgeți etc.). /Onomat.

m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație a Traciei. /<lat. Thracus

s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].

s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ♢ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)