interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică și bruscă. [Var.: tránca interj.] – Onomatopee.
interj. (se folosește, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură, de o cădere bruscă) Tronc. /Onomat.
interj. – Exprimă ideea de zgomot sau de pocnet. Creație expresivă, cf. tronc, clanț. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprimă ideea de flecăreală sau de vorbă lungă), pentru partea a doua a compusului cf. fleancă; trăncăi (var. trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a melița); trăncălău, s.m. (palavragiu, limbut); trăncănaie (var. trăncănea, trancafuse, catrafuse), s.f. (fleac, bagatelă, moft; boarfe), ultimele forme sînt mai puțin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei următoare; trăncăneală, s.f. (flecăreală, mîncărime de limbă). Din rom. provine mag. trankálo (Edelspacher 23), cf. și bg. drănkanie „flecăreală”.