, triburi, s.n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus.
n. 1) Formă de organizare economică și socială, specifică comunei primitive și caracterizată prin legături de rudenie, prin comunitate de limbă și de teritoriu și prin conducător ales. 2) fig. Familie numeroasă. /<lat. tribus, fr. tribe
s.n. 1. Formă de organizare a societății primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii reunite între ele prin legături de înrudire, care trăiau pe un teritoriu propriu, aveau o limbă și credințe comune și erau supuse autorității unui șef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Seminție, gintă, neam. ♦ Populația fiecărui district în Roma antică. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].
s. n. 1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic. 2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam. ♢ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite. (< lat. tribus, fr. tribu)