s.f. (Livr.) Însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.
s. f., g.-d. art. triplicității
s.f. 1. Calitatea de a fi triplu. 2. Număr întreit; ansamblu, unitate alcătuită din trei părți identice. [Cf. fr. triplicité].
s. f. însușirea de a fi triplu. ♢ ipocrizie în cel mai înalt grad. (< fr. triplicité)