trohei, s.m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée.
m. Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe prima; horeu. /<lat. trochacus, fr. trochée
s.m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă. Fr. trochée, cu pronunțare ngr. – Der. trohaic, adj. (format din trohei).
s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V. coreu. [< fr. trochée, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].
s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr. trochée)