trubaduri, s.m. Poet-cântăreț provensal din evul mediu; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.
s. m., pl. trubadúri
m. 1) (în Franța din sec. XII-XIII) Poet liric care compunea versuri în vechea franceză de sud și le recita cu un acompaniament muzical specific (pe la curțile marilor feudali). 2) fig. Persoană care laudă excesiv ceva. /<fr. troubadour
s.m. Nume dat în evul mediu poeților-cântăreți din sudul Franței; (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. [< fr. troubadour, cf. prov. trobador – a crea].