definiția tuba definiție dex

tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.

vb., ind. prez. 1 sg. tubéz, 3 sg. și pl. tubeáză

tranz. (găuri de sondă) A consolida prin introducerea unei coloane de tuburi metalice (montate unul în continuarea altuia). /<fr., it., lat. tuba

vb. tr. (tehn.) a căptuși pereții unei guri de sondă cu tuburi de oțel. (< fr. tuber)

tube, s.f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.

s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe

f. Instrument muzical de suflat cu clape, constând dintr-un tub de alamă, răsucit de mai multe ori, terminat la un capăt cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /<fr., lat. tuba

s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alamă, având tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare. 2. (Anat.) Formațiune canaliculară. [< it., fr. tuba].

s. f. 1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formațiune canaliculară. (< fr., it., lat. tuba)