(2), tuciuri, s.n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).
s. v. fontă.
s. v. ceaun.
s. n., (vase de fontă) pl. túciuri
n. pop. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente, care se produce în furnale; fontă; schijă. 2) Ceaun (sau alt recipient) din fontă. [Monosilabic] /<turc. tuç
s.n. – 1. Fontă. – 2. Ceaun, oală, tingire. – Mr., megl. tuci. Tc. tuç, din per. tuč „bronz” (Șeineanu, II, 385; Lokotsch 2098), cf. ngr. τούτσι, alb., bg., sb. tuč. – Der. tuciuriu, adj. (negru, brunet, oacheș; cenușiu, cafeniu).