turale, s.f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.
f. înv. 1) Monogramă a sultanului turc, care se imprima pe documente și pe monede. 2) Imagine simbolică; emblemă. 3) Parte a unei monede, pe care este imprimată efigia. /<turc. tura
interj. (se folosește pentru a reda pălăvrăgeala, vorba lungă și fără rost). ♢ Ce mai ~-vura ce mai vorbă în zadar. /Onomat.
s.f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Fața monedei turcești, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghicește pe ce parte va cădea moneda, rișcă. – Mr. dură. Tc. tura (Șeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς , bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.
ture, s.f. 1. Totalitatea salariaților care lucrează în același timp și după același program într-o întreprindere sau instituție în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. și reg.) Rișcă. – Din fr. tour.
f. 1) Totalitate a persoanelor care lucrează împreună într-o întreprindere în același interval de timp. 2) Interval de timp cât lucrează împreună un colectiv de oameni, până la înlocuirea lui cu alt colectiv similar. /Din ture (pl. de la tur)
f. Piesă la jocul de șah reprezentând un turn crenelat, care poate fi mișcată numai în linie dreaptă și în două direcții; turn. /<fr. tour