turbá (-béz, -át),
vb. –
1. A se
îmbolnăvi de
rabie. –
2. A se
mînia, a se
înfuria, a-și
ieși din
fire. – Mr.
turbu, turbedz, turbare, megl.
anturb(ari), istr.
turbu. Lat.
turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu,
GS, II, 20; REW 8992), cf. it.
turbare, prov., cat.
torbar, sp.
turbar, port.
torvar, alb.
tërboń. Der. din lat.
torvus (
Pascu,
Elemente, 40) nu este
probabilă.
Uz general (
ALR, I, 127). – Der.
turbă, s.f. (
rabie), popstverbal);
turbăciune, s.f. (
furie,
mînie), cu suf. -
ciune (după
Candrea, din lat.
turbātĭōnem);
turbat, adj. (care
suferă de
rabie;
furios, ,
violent,
sălbatic;
strașnic);
turbătură, s.f. (înv.,
rabie).