turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
adj. v. colosal, cumplit, extraordi-nar, fenomenal, formidabil, furibund, furios, groaznic, grozav, infernal, în-dârjit, înfiorător, înfuriat, îngrozitor, înspăimântător, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, năprasnic, pornit, straș-nic, teribil, violent.
1) v. A TURBA. 2) fig. Care se produce cu o intensitate extrem de mare. Valuri ~te. /v. a turba
turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /<lat. turbare
intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /<lat. turbare
vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s.f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s.f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios, , violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s.f. (înv., rabie).