turturele, s.f. Pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roșcată pe spate și cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului; turturică (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.
s. (ORNIT.; Streptopelia turtur) porumbel sălbatic, (reg.) porumbelul lui Noe.
s. f., art. turtureáua/turturíca, g.-d. art. turturélei; pl. turturéle
f. Pasăre migratoare cu penaj cenușiu, asemănătoare cu porumbelul, dar mai mică, cu gâtul scurt, cu coada lungă și cu pete negre în jurul gâtului. [Art. turtureaua; G.-D. turturelei; Var. turturică] /<lat. turturella
s.f. – Porumbel-sălbatic, turtucă (Columba turtur). – Var. Trans. turtură, turturică. Mr. túrtură, turtúră, megl. túrtură, tărtură. Lat. turtŭrem (Pușcariu 1779), prin intermediul dim. turturĕlla (Pușcariu 1480; REW 9010), cf. it. tortorella, fr. tourterelle, sau mai probabil direct, cf. it. tortola, sp. tórtola, alb. turtulj. Turturea, ca și turturică, poate fi un dim intern de la turtură, formă rară, abia păstrată (cf. Lacea, Dacor., II, 625; Tiktin presupune dimpotrivă că turtură este formație regresivă, de la turturea). – Der. turturel (var. turturoi), s.m. (bărbătușul turturelei). Din rom. provine bg. turturica (Capidan, Raporturile, 218).
turturei, s.m. Bărbătușul turturelei. – Turturea + suf. -el.
m. Bărbătușul turturelei. /turturea + suf. ~el