, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit' „ a prinde, a surprinde”.
vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.
vb. v. ameți, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.
intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit'
vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s.f. (zăpăceală); uluitor, s.f. (uimitor, care uluiește).