umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în fața divinității.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 sg. și pl. umileáscă
intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situație de inferioritate față de cineva (pentru a-și atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate față de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
vb. – 1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creștinește. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influențat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micșora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s.f. (căință, mustrare de cuget), înv.; umilință, s.f. (înv., devoțiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.
adj. 1. v. supus. 2. smerit, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 3. v. servil. 4. v. biet. 5. v. ne-însemnat. (Deținea o funcție ~.) 6. v. modest. 7. v. sărăcăcios. 8. mizerabil, sărac, sărăcăcios. (Un interior ~.)
și adverbial 1) (despre persoane) Care vădește un sentiment de inferioritate; plin de smerenie; smerit. 2) (despre persoane) Care are o atitudine simplă; lipsit de pretenții; modest. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă un comportament foarte respectuos; caracterizat prin supunere și prin modestie. Manieră ~ă. Voce ~ă. 4) rar (despre obiecte, încăperi, locuri etc.) Care denotă sărăcie; caracterizat prin sărăcie; sărăcăcios. /<lat. humilis
adj. 1. (Despre oameni) Care are sentimentul, conștiința lipsei sale de valoare, a inferiorității lui; smerit, modest. 2. (Fig.) Cu o înfățișare neîngrijită, urâtă. ♦ Neînsemnat; simplu, modest. ♦ Sărac, sărăcăcios. [< lat. humilis, cf. it. umile].
adj. 1. care are sentimentul, conștiința lipsei sale de valoare, a inferiorității lui; smerit, modest. 2. (fig.) cu o înfățișare neîngrijită, urâtă. ♢ neînsemnat; simplu, modest. ♢ sărac, sărăcăcios. (< lat. humilis)