s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urători, -oare, s.m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.
s. v. colindător.
s. m., pl. urătóri
m. Persoană care umblă cu uratul în seara de Anul Nou; hăitor. /a ura + suf. ~ător