urcușuri, s.n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ♢ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.
s. v. suiș.
≠ coborâș
s. n., pl. urcúșuri
n. Teren care urcă (unind două puncte situate la latitudini diferite); loc în pantă; suiș. /a (se) urca + suf. ~uș