, ursești, adj. 1. (În descântece) (Ca) de urs. 2. (În expr.) Măr ursesc = varietate de mere roșii și dulci. Prune ursești = varietate de prune rotunde, roșietice, care se coc târziu. – Din urs + suf. -esc.
ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.
tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso
vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s.n., predestinație, destin; s.m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s.f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s.m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s.f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.