expr. pleacă!
urși, s.m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ♢ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.
s. (ZOOL.) 1. (Ursus) (glumeț) moș Martin. 2. urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar = urs alb.
m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi și masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit și coadă scurtă. ♢ ~ alb (sau polar) urs cu blana albă răspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multă lume să privească ceva neobișnuit. De când avea ~ul coadă din timpuri foarte îndepărtate. ~ul nu joacă de voie, ci de nevoie constrângerea e necesară pentru acei care nu înțeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva). Cum merge ~ul la deal încet și apăsat; greoi. Mierea-~ului plantă erbacee de pădure, având tulpina erectă, slab ramificată, cu frunze late, păroase și cu flori mici, roșii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi și mătăhălos. ♢ A trăi ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viață retras. 3) reg. Boț de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloș; bulz. /<lat. ursus
s.m. – 1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascuțit și coada scurtă (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Boț de mămăligă cu brînză la mijloc. – 3. Strung, șurub. – 4. Stîlpul prispei. – 5. Un anumit joc în timpul priveghiurilor. – 6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr. ursu, megl., istr. urs. Lat. ŭrsus (Pușcariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaică, s.f. (femela ursului; coșul sobei; unul din cei patru stîlpi susținători ai morii; Arg., femeie ușoară); ursei (var. ursuleț), s.m. (pui de urs); ursar, s.m. (țigan care dresează urși făcîndu-i să joace); ursărească, s.f. (dans popular); ursărește, adv. (ca ursarii); ursărime, s.f. (cartier de țigani); ursăriță, s.f. (nevastă de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietăți de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s.n., stîlpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα „femeie ușoară” (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursă, s.f. (ursoaică); ursulină, s.f. (călugăriță catolică dintr-un anumit ordin).
ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.
tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso
vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s.n., predestinație, destin; s.m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s.f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s.m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s.f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.