urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.
tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alți factori de acest gen) A supune unei senzații de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înțepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică
urzici, s.f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ♢ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).
s. (BOT.) urzică chinezească (Bochmeria nivea) = ramie; urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieșea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) țigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fata-mâței, urzică albă, urzică creață.
f. 1) Plantă cu tulpina erectă, având frunze opuse, inegal dințate, acoperite (ca și tulpina) de peri urticanți, folosită în industria textilă, în medicină și ca aliment. ♢ ~-moartă plantă erbacee asemănătoare cu urzica, dar cu peri neurticanți și cu flori albe sau roșii-purpurii. 2) Țesătură pentru saci, confecționată din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica
s.f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. Lat. urtῑca (Pușcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală, totuși cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, Alb. St., IV, 114), sau, mai puțin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s.n. (loc de urzici; s.m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s.f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuță, s.f. (verbină). Urzicariu, s.n. (Trans., cearșaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s.f., din fr. urticaire.