definiția utila definiție dex

utilez, vb. I. Tranz. A înzestra un atelier, o fabrică etc. cu utilajul necesar desfășurării în bune condiții a procesului de producție. – Din fr. outiller.

vb. a dota, a echipa, a înzestra, a prevedea, (înv.) a provedea. (A ~ o uzină cu cele necesare.)

vb., ind. prez. 1 sg. utiléz, 3 sg. și pl. utileáză

tranz. (laboratoare, întreprinderi, ateliere etc.) A înzestra cu utilajul necesar. /<fr. outiller

vb. I. tr. A înzestra, a dota cu utilajul necesar. [< fr. outiller].

vb. tr. a înzestra, a dota un atelier, o fabrică cu utilajul necesar. (< fr. outiller)

utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ♢ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce servește, folosește la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis.

adj. 1. folositor, necesar, trebuincios, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.) 2. v. bine-venit. 3. eficace, eficient, folositor, operativ, practic, productiv, (rar) operant, (înv.) putincios. (O metodă ~.) 4. v. judicios.

≠ gratuit, inutil, neutil, vătămător

adj. m., pl. utíli; f. sg. utílă, pl. utíle

și substantival Care satisface o necesitate; cu folos; folositor. Sfat ~. Publicație ~ă. /<fr. utile, lat. utilis

adj. Folositor, trebuincios, necesar. ♦ În timp util = la timp, la momentul potrivit. ♦ s.n. Ceea ce folosește la ceva. [Cf. fr. utile, lat. utilis].

adj. (și s. n.) folositor, trebuincios, necesar. ♦ în timp ~ = la momentul potrivit. (< fr. utile, lat. utilis)