definiția uzuri definiție dex

, uzuri, s.n. 1. Faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; întrebuințare, folosire; folosință. ♢ Loc. vb. A face uz de... = a (se) folosi de... ♢ Expr. Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește. 2. Spec. (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. 3. Uzanță, obicei. 4. (Înv.) Comportare, manieră. – Din lat. usus, it. uso.

s. 1. v. folosință. 2. circulație. (Cuvinte ieșite din ~.) 3. v. datină. 4. v. cutumă. 5. v. uzanță.

s. n., pl. úzuri

, úzuri, s.n. 5. (Lingv.) Modalitate, consfințită prin tradiție, de folosire curentă a unităților de limbă în vorbire.

n. 1) Aplicare în practică (pentru satisfacerea unor necesități); întrebuințare; folosire. ♢ Scos (sau ieșit) din ~ care nu mai poate fi folosit. A face ~ a folosi. 2) v. UZANȚĂ. 3) lingv. Modalitate, consfințită prin tradiție, de folosire curentă a unităților de limbă în vorbire. 4) jur. Drept real care permite unei persoane de a se folosi de un lucru care aparține altei persoane. /<lat. usus, it. uso

s.n. – Întrebuințare. Lat. usus (sec. XIX). – Der. uza, vb., din fr. user; uzaj, s.n., din fr. usage; uzanță, s.f., din fr. usance; uzita, vb. (a folosi), după lat. usitatus; uzual, adj., din fr. usuel, lat. usualis; usucapiune, s.f., din lat. usucapio; uzufruct, s.n., din lat. usufructus; uzufructar, s.m., din fr. usufructaire; uzură, s.f., din fr. usure; uzurar, adj., din fr. usuraire; uzurpa, vb., din fr. usurper; uzurpator, adj., din fr. usurpateur.

s.n. 1. Folosire, întrebuințare; folosință. ♦ (Jur.) Dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia. 2. Uzanță, datină, obicei, cutumă. [< lat. usus, cf. fr. us, it. uso].

s. n. 1. folosire, întrebuințare. 2. uzanță. 3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia. (< lat. usus, it. uso)

s.f. 1. Deteriorare, degradare a unui obiect (prin întrebuințare îndelungată); uzaj. ♦ Modificare progresivă a (dimensiunilor) unei piese tehnice, în cursul funcționării sistemului din care face parte. ♦ Fig. Slăbire, oboseală, epuizare. 2. Fig. (Rar) Corupție, desfrâu. – Din fr. usure.

, uzuri, s.f. (Înv.) Camătă, dobândă; cămătărie. – Din lat. usura, fr. usure.

s. 1. deteriorare, uzaj, uzare. (Gradul de ~ al unui obiect.) 2. v. purtare.

s. v. camătă, cămătărie, dobândă, procent.

(deteriorare) s. f., g.-d. art. uzúrii

(camătă, corupție) s. f., g.-d. art. uzúrii; pl. uzúri

f. 1) Deteriorare progresivă prin uz îndelungat (sau nerațional). ~a unei piese. 2) fig. Stare de epuizare temporară a capacităților fizice și spirituale în urma unui supraefort. /<fr. usure

s.f. 1. Deteriorare a unei piese sau a unui sistem tehnic datorită unei întrebuințări îndelungate; uzaj. ♦ Pierdere de material la suprafața unei piese din cauza frecării. ♦ (Fig.) Slăbire, oboseală, epuizare. 2. (Fig.; rar) Corupție, desfrâu. [< fr. usure, it., lat. usura].

s.f. 1. ~ ♢ Pierdere de material la suprafața unei piese din cauza frecării. ♦ Uzură morală = pierdere a valorii mașinilor, instalațiilor, clădirilor etc. ca urmare a creșterii productivității muncii sociale sau a apariției altor mașini, mai perfecționate.