definiția uzurpat definiție dex

, uzúrp, vb. I. Tranz. A-și însuși în mod fraudulos un bun, un drept, o calitate etc. – Din fr. usurper, lat. usurpare.

, uzúrp, vb. I. Tranz. A-și însuși în mod fraudulos un bun, un drept, o calitate etc. – Din fr. usurper, lat. usurpare.

vb. 1. (înv. și reg.) a săpa, (înv.) a răpști. (I-a ~ tronul.) 2. a încălca, (înv. fig.) a împresura. (A ~ drepturile cuiva.)

vb. 1. (înv. și reg.) a săpa, (înv.) a răpști. (I-a ~ tronul.) 2. a încălca, (înv. fig.) a împresura. (A ~ drepturile cuiva.)

vb., ind. prez. 1 sg. uzúrp, 3 sg. și pl. uzúrpă

vb., ind. prez. 1 sg. uzúrp, 3 sg. și pl. uzúrpă

tranz. (bunuri, drepturi, titluri etc.) A-și însuși în mod fraudulos, ilicit. /<fr. usurper, lat. usurpare

tranz. (bunuri, drepturi, titluri etc.) A-și însuși în mod fraudulos, ilicit. /<fr. usurper, lat. usurpare

vb. I. tr. A pune mâna prin viclenie, cu sila pe un bun, pe un titlu al cuiva. ♦ (Fig.) A obține (ceva) prin înșelătorie, pe nedrept. [P.i. uzúrp, -pez, 3,6 -pă. / cf. fr. usurper, lat. usurpare].

vb. I. tr. A pune mâna prin viclenie, cu sila pe un bun, pe un titlu al cuiva. ♦ (Fig.) A obține (ceva) prin înșelătorie, pe nedrept. [P.i. uzúrp, -pez, 3,6 -pă. / cf. fr. usurper, lat. usurpare].

vb. tr. a acapara, a-și însuși prin violență sau prin fraudă un bun, un drept, o calitate etc. (< fr. usurper, lat. usurpare)