, vâltori, s.f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s.f.] – Lat. voltoria (< volutus).
f. 1) Loc unde apa formează vârtejuri; vârtej de apă; volbură; bulboană; vâlvoare. 2) fig. Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /<lat. voltoria
vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. vâltoreáscă
s.n. – 1. Vîrtej, bulboană. – 2. (Trans.) Piuă. – Var. vultoare. Creație expesivă, probabil var. disimilată a lui vîltoare. Legătura cu un lat. *voltorĭa (Pușcariu 904) sau lat. volutŭlāre, it. voltolare (Tiktin; Candrea; REW 9441) este improbabilă. – Der. vîltura (var. vîltora, învîltora, Trans. vultora, văltura), vb. (a da la piuă; refl., a se învîrteji). Cf. Iordan, BF, II, 187.