vînj (-ji),
– s.m. –
1. Varietate de
ulm (
Ulmus effusa). –
2. Flexibilitate. –
3. Forță,
putere. Sl.
vązŭ „
legătură”,
vęzati, vęzą „a
lega” (Cihac, II, 447; Tiktin), cf. bg.
văže „
coardă”, sb., cr., slov.
vez „
coardă”. Cf.
gînj. Ve(l)niș, s.m. (
Ulmus effusa), în Mold., este var.
aceluiași cuvînt (după Scriban,
legat de mag.
venic „
lăuruscă”). – Der.
vînjos, adj. (
plin de
nerv,
vînos;
puternic,
robust),
poate contaminat cu
vînos;
vînjosa, vb. (a
fortifica, a
întări corpul);
vînjosie, s.f. (
robustețe);
vînjosime, s.f. (
robustețe,
elasticitate);
vînjoli (var.
vînzoli), vb. refl. (a se
agita, a se
zbate, a se
frămînta), cu suf.
expresiv -
li (după Byhan 524, din sl.
vązlĭ „
gol”; după Scriban, din mag.
voncolni „a
arunca”);
vînzoleală (var.
vînzoală), s.f. (
agitație, frămîntare,
mișcare).
Vîj, s.m. (bătrîn,
decrepit,
boșorog), în Trans.,
trebuie să fie
față de
vînj ca
ghiuj față de
gînj, v.
aici der. din
dacă (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1876, 123),
direct din
gînj (Scriban) sau din rut.
vižĭ „
șef” (Drăganu,
Dacor., V, 377) nu este
probabilă.
Atît în
vînjoli ca și în
vîj tratamentul expresiv este
evident.