s.f. – 1. Cucui, umflătură. – 2. Nervură, dungă. Sb. vrka „cucui”. Considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau legat de sl. vrŭvĭ „coardă” (Cihac, II, 457), bg. vrăvko „coardă” (Conev 65), fără să se ia în considerație că sensul 2 este secundar și din cauza lipsei primului sens din dicționare, deși este certificat de numeroase dovezi: cf. (țînțarii) i-au scos vîrci preste tot trupul (Dosoftei); vîrci de nouri (Iorga).