interj. Cuvânt care exteriorizează sentimente (intense) de: a) durere, suferință, deprimare, deznădejde; b) compătimire, milă, regret, necaz, ciudă; c) bucurie, plăcere, admirație, entuziasm; d) nerăbdare; e) surpriză. ♦ Loc. adj. și adv. (Substantivizat) Ca vai de lume = (care se află) într-o stare foarte rea, în ultimul grad; (care este) foarte rău, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tânguire, plânset, strigăt jalnic; p. ext. suferință, durere. ♦ Expr. A fi vai (și amar) de = a fi rău de cineva, a se afla într-o situație grea, jalnică. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multă osteneală; abia-abia. – Cf. lat. vae.
interj. – Exprimă durerea sau suferința. – Mr. vai. Creație expresivă, cf. lat. vae (REW 9126; Pascu, I, 182; der. directă nu este posibilă), ngr. βαί (Ronzevalle 170), ebr. way, alb., bg., sb. vaj, it. guai. Este dubletul lui vah, interj. din tc. vah, ngr. βάχ (Tiktin). – Der. valeu (var. vaileu, vaileo), interj. (vai), cu l expresiv, cf. au › aoleu; vaiet (var. vaet, va(i)er), s.n. (vai, plîngere, jelanie); văita (var. vă(i)eta, vă(i)era), vb. refl. (a se plînge, a se tîngui), uz general (ALR, I, 139; legătura cu alb. vajtoń, cf. Philippide, II, 740 și Candrea, nu pare directă); văicări (var. văicăra), vb. refl. (a se plînge, a se tîngui), probabil cu alterarea suf. expresiv -li sau -ni, cf. bondăni, bondări (prezența lui c nu este clară, cf. bg. vaikam); văicăreală (var. văicăritură, văitătură), s.f. (tînguit, lamentare); văina, vb. refl. (a se plînge), prin contaminare cu căina (Tiktin). Legătura lui a se văita cu lat. vagĭtāre nu este posibilă, cf. REW 9126.
, văi, s.f. 1. Depresiune, adâncitură de teren alungită, străbătută (permanent sau vremelnic) de o apă curgătoare; regiune de șes situată sub nivelul ținuturilor din jur (și udată de o apă curgătoare). ♢ (În limbajul biblic) Valea plângerii (sau a lacrimilor) = pământul (considerat ca loc al suferințelor și al durerii). ♢ Loc. adj. și adv. (De) mai la vale = (de) mai departe, care urmează, în continuare. ♢ Loc. adv. la vale = la coborâș; în jos; în josul apei. De vale = la capătul coborâșului, acolo unde începe valea; mai departe (în sensul coborârii). ♢ Expr. (Fam.) A-și lua valea = a pleca, a fugi (de undeva). ♦ (Fam.; cu valoare de interj.; art.) Pleacă! plecați (imediat)! 2. (Reg.) Apă curgătoare; albia unei ape curgătoare. – Lat. vallis.
s. 1. (GEOGR.) (prin nord-estul Olt.) sască, (înv.) zăpodie. (O ~ largă între munți.) 2. v. bazin. 3. (GEOL., GEOGR.) vale glaciară = trog.
s.f. – 1. Depresiune. – 2. Luncă, bazin. – 3. Rîu, curent. – 4. Partea de jos. – Mr. vale, megl. vali, istr. vǫle. Lat. vallis (Pușcariu 1854; REW 9134), cf. it., sp., port. valle, fr. val, cat. vall. – Der. devale, adv. (în jos, în partea joasă a unei văi sau a unei regiuni muntoase), cf. fr. dévaler, cat. devall; văios, adj. (plin de văi și rîpe); văiugă, s.f. (Mold. vale); vălcea (var. vîlcea, vîlcel), s.f. (vale mică; pîrîu), cu suf. dim. -cea (Pușcariu 1853; Iordan, Dift., 59 și Candrea, din lat. vallĭcĕlla); vălean, s.m. (locuitor al unei regiuni joase). – Din rom. provin bg. válog (Capidan, Raporturile, 234), sb. vala.