, vehicule, s.n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum.
s. n., pl. vehícule
n. 1) Mijloc de transport, care se deplasează pe o cale de comunicație. 2) fig. Cale sau mijloc de transmitere sau de propagare a ceva. /<fr. véhicule, lat. vehiculum
s.n. 1. Mijloc de transport (căruță, vagon de tren, automobil, bicicletă etc.) 2. (Fig.) Mijloc de transmitere a unei boli etc. ♦ Mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3. Sistem optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. [Cf. fr. véhicule, lat. vehiculum].
s. n. 1. mijloc de transport, cu sau fără autopropulsie, terestru, subteran, în aer sau pe (sub) apă. 2. orice servește a transporta, a transmite un lucru; mijloc de transmitere a unei boli etc.; vector (I, 2). ♢ mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3. dispozitiv optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. (< fr. véhicule, lat. vehiculum)