, ventricule, s.n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
, ventricule, s.n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
s. n., pl. ventrícule
s. n., pl. ventrícule
Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unui organ (inimă, creier). [Sil. ven-tri-] /<fr. ventricule, lat. ventriculus
Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unui organ (inimă, creier). [Sil. ven-tri-] /<fr. ventricule, lat. ventriculus
s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii sau cavitățile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pântece].
s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii sau cavitățile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pântece].
s. n. cavitate mică în interiorul unui organ (inimă, creier, laringe). (< fr. ventricule, lat. ventriculus)
s. n. cavitate mică în interiorul unui organ (inimă, creier, laringe). (< fr. ventricule, lat. ventriculus)