definiția verbală definiție dex

s. (rar) protocol, (înv.) jurnal, tacrir. (A încheia un ~.)

s. n., pl. procése-verbále

, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ♢ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis.

adj. oral. (Comunicare ~.)

adj. m., pl. verbáli; f. sg. verbálă, pl. verbále

1) Care se realizează prin vorbire; oral. Expresie ~ă. ♢ Notă ~ă notă diplomatică fără semnătură, remisă de un reprezentant diplomatic guvernului unui stat străin. /<fr. verbal, lat. verbalis

1) Care ține de un verb; propriu verbului. Desinență ~ă. 2) Care are valoare de verb; cu valoare de verb. Locuțiune ~ă. 3) Care derivă de la verb. /<fr. verbal, lat. verbalis

adj. Care se transmite prin viu grai, din gură în gură. ♢ Notă verbală = notă diplomatică nesemnată, echivalentă cu o declarație orală. [Cf. lat. verbalis, fr. verbal].

adj. 1. care se transmite prin viu grai; oral. o notă ~ă = notă diplomatică nesemnată, echivalentă cu o declarație orală. 2. referitor la verb, al verbului; provenit din verb. o flexiune ~ă = conjugare (1). ♢ cu valoare de verb. (< fr. verbal, lat. verbalis)