victorii, s.f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.
s. f. (sil. -ri-e), art. victória (sil. -ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (sil. -ri-i-)
f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-un domeniu); biruință; izbândă. A repurtat o ~. [G.-D. victoriei. Sil. -ri-e] /<lat. victoria, fr. victoire
s.f. – 1. Biruință. – 2. Trăsură cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux.
s.f. 1. Biruință, izbândă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria].