viermuiri, s.f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.
s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri
viermuiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.
vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viermuiáscă