, vinuri, s.n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau, p. gener. prin fermentarea mustului altor fructe. – Din lat. vinum.
n. 1) Băutură alcoolică, obținută prin fermentarea sucului de struguri (sau de alte fructe). ~ vechi. ~ sec. 2) la pl. Varietăți de astfel de băutură. /<lat. vinum
s.n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. – Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356); cf. it., sp. vino, prov., cat. vi, fr. vin, port. vinho. – Der. vinărici, s.m. (podgorean, viticultor; s.n., impozit pe vin); vinăricer, s.m. (cel care strîngea impozitul pe vin); vinărit, s.n. (impozit pe vin); vinărie, s.f. (bodegă); vinariță, s.f. (plantă, Asperula odorata); vinaț, s.n. (vin), probabil din lat. vῑnācĕus (REW 9337); vinicer (var. vinițel), s.n. (septembrie), probabil der. interior (după Tiktin și Candrea, din sl. vinicije „vie”); vinimeriu, s.m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea, Dacor., III, 739, îl deriva din lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul); vinars, s.n. (Trans., țuică), comp. ca germ. Branntwein; vinărsar, s.m. (producător de țuică); vinărsărie, s.f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din rom. provine bg. vinerič (Capidan, Raporturile, 224).