, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ♢ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: -vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).
vioare, s.f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola.
viori, s.f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa- – Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.
adj. (despre ape curgă-toare) Care este foarte curată; albastră ca vioreaua; limpede; cristalină. /<lat. vivula
f. Instrument muzical con-stând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse patru coarde, care produc sunete când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); violină. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola
s.f. – Violină, scripcă. It. viola, dar der. nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decît un l lat., nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o der. directă din lat. *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; cf. REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Der. din mag. viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din ngr. βιολί (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decît cuvînt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că sîntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu vior ‹ viu. – Der. violonist, s.m. (violonist); viorar, s.m. (rar, violonist).
s.f. – Violetă (Viola odorata). – Mr., megl. vioară. Lat. vĭǒla (Pușcariu 1902; REW 9149), cf. it., prov., cat., sp., port. viola, fr. viole. – Der. viorea, s.f. (toporaș, Viola hiria); vioriu, adj. (violet); viorint, adj. (violet), în Trans., format ca florint de la flor. Este dubletul lui violetă, s.f., din fr. violette, cf. ngr. βιολέτα.