s.m. – Ladislau. Sl. Vladŭ, abrevierea lui Vladislavŭ, de la vladĭ „putere”, vlasti, vladą „a porunci”. Este personificarea prostiei. Aceleiași rădăcini sl. îi aparțin vladnic, adj. (puternic; impunător), înv., din sl. vladinŭ; vlădică, s.f. (înv., stăpîn, episcop), din sl. vladyka (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 220); vlădicesc, adj. (episcopal; înv., boierie); vlădui, vb. (a stăpîni, a fi stăpîn), din sl. vladati; vlăduitor, adj. (înv., de stăpîn); vlastă, s.f. (putere), în Trans., din sb. vlast (Candrea).