definiția vocea definiție dex

expr. (prst. – d. femei) a practica felația

, voci, s.f. 1. Facultate specifică omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ♢ Expr. A ridica vocea = a vorbi răstit. 2. Însușire, aptitudine pe care o au unele persoane de a cânta frumos din gură. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ♢ Voce caldă = voce în care predomină componentele de frecvență joasă, accentuate natural sau artificial. Voce metalică = voce dură, aspră, în care predomină componentele de frecvență înaltă. Voce profesională = voce care corespunde unor exigențe înalte, specifică cântăreților, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire dată vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetică = voce produsă prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodică încredințată fiecărui instrument dintr-o compoziție. – Din lat. vox, vocis.

s. 1. v. glas. 2. glas, timbru, ton, (pop.) viers. (Avea o ~ gravă, plăcută.)

s. f., art. vócea, g.-d. art. vócii; pl. voci

f. Facultate a omului de a emite sunete articulate; glas; grai. ~ liniștită. ♦ A ridica ~ea a spune ceva pe un ton ridicat; a se răsti. 2) darul de a cânta frumos din gură. 3) Melodie susținută de un grup de cântăreți în cadrul unui cor sau al unui ansamblu vocal. ~ea întâi. Cor pentru trei ~i. [G.-D. vocii] /<lat. vox, vocis, it. voce

s.f. – Glas. – Mr. boațe. Lat. vocem (sec. XIX), cf. REW 9459. Este dubletul lui boace, v. boci. – De. (din fr.) vocabular, s.n.; vocal, adj.; vocală, s.f.; vocalic, adj.; vocalism, s.n.; vocaliza, vb. ; vocativ, s.n.; vocați(un)e, s.f.; vocifera, vb.