, voinicele, s.f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică.
s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle
f. Plantă erbacee cu miros caractersitic (de usturoi), având tulpină erectă, păroasă la bază, frunze triunghiulare, folosită în scopuri alimentare și medicinale; usturoiță. /voinic + suf. ~ică
, voinicei, s.m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic; voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic + suf. -el.