definiția voinicii definiție dex

(bot.) s. f.

s. v. pojarniță, popilnic, rostopască, sunătoare.

(bot.) s. f.

s. v. brâncuță, usturoiță.

s. pr. m.

s. v. oreșniță.

(bot) s. m.

s. v. scăiuș, varga-ciobanului.

, voinici, -ce s.m., adj. I. S.m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ♢ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.

adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)

adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.

s. v. erou, fecior, flăcău, militar, ostaș, oștean, soldat, tânăr, viteaz.

≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog

s. m., adj. m., pl. voiníci; f. sg. voinícă, g.-d. art. voinícei, pl. voiníce

și substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /<sl. vojniku

s.m. – 1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s.f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s.f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s.f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină.

, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.

vb. v. bate, haiduci, lupta, război.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiniceáscă

intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic

intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic

, voinicii, s.f. (Pop.) 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. ♦ Faptă vitejească. ♦ Haiducie. 2. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie.

s. v. armată, bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dinamism, dârzenie, energie, eroism, forță, haiducie, impe-tuozitate, încumetare, îndrăzneală, militărie, neînfricare, putere, robuste-țe, semeție, tărie, temeritate, vigoare, vitalitate, vitejie, vlagă.

s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile

f. 1) Caracter de voinic. 2) Faptă de voinic. 3) Viață de haiduc; haidu-cie. [G.-D. voiniciei] /voinic + suf. ~ie