, volnici, -ce, adj. (Înv. și arh.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĩnŭ.
adj. v. abuziv, arbitrar, autonom, chemat, competent, despotic, excesiv, independent, îndreptățit, liber, neatârnat, samavolnic, samavolnicesc, silnic, suveran.
înv. Care poate acționa după voia sa; liber în acțiuni; slobod; independent; autonom. /<rus. volinu
, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.
vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. volniceáscă
tranz. înv. A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi; a împuternici. /Din volnic
, volnicii, s.f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie.
s. v. acord, aprobare, asentiment, autonomie, autoritate, aviz, calitate, capacitate, cădere, competență, con-simțământ, consimțire, destoinicie, drept, independență, încuviințare, în-dreptățire, îngăduință, învoială, învoire, libertate, neatârnare, permi-siune, pregătire, pricepere, seriozitate, suveranitate, valoare, voie, voință, vrednicie, vrere.
s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile