definiția vrednicii definiție dex

, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ♢ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.

adj. 1. v. harnic. 2. v. competent. 3. v. demn.

≠ nedemn, nevrednic

adj. m., pl. vrédnici; f. sg. vrédnică, pl. vrédnice

1) Care vădește demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. 3) Care muncește mult și cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vrĕdinu

adj. – 1. Demn, merituos. – 2. Capabil. – 3. Activ, muncitor, talentat. – Var. vrenic. Megl. vreadnic. Sl. vrĕdinŭ (Miklosich, Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg. vrĕden, cr. vrednik. Vernic, adj. „demn”, pe care Graur, BL, XIV, îl explică prin sl. vĕrĭnikŭ „credincios”, nu este altceva decît var. lui vrenic. – Der. (în)vrednici, vb. (a face demn, a face merituos; refl., a merita; refl., a se face demn de, a binevoi să); vrednicie, s.f. (merit; capacitate, demnitate; hărnicie); nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil); nevrednicie, s.f. (ticăloșie).

, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vredniceáscă

, vrednicii, s.f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv. și arh.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie.

s. 1. v. hărnicie. 2. v. capacitate.

s. v. demnitate, merit, poziție, rang, treaptă, valoare.

≠ nevrednicie

s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile

f. 1) Caracter vrednic; pricepere și îndemânare la lucru. 2) Stare de om vrednic. 3) înv. Treaptă într-o ierahie; rang. [G.-D. vredniciei] /vrednic + suf. ~ie