, pers. 3 vuiește, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbușit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a țiui, a bubui. ♦ Spec. (Despre tunet) A bubui. ♦ Spec. (Despre foc sau despre obiecte care ard) A dudui; a țiui. ♦ Spec. (Despre sunete, instrumente muzicale etc.) A vibra puternic, a suna, a răsuna. Buciumul vuiește. ♦ Spec. (Despre obiecte lovite care vibrează) A trosni, a pârâi, a hurui. ♦ (Despre oameni) A face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta. 2. A se umple de sunete prelungi, puternice (și a le transmite prin ecou); a răsuna. – Onomatopee.
vb. 1. v. bubui. 2. v. șuiera. 3. a dudui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.) 4. v. răsuna. 5. v. răsuna. 6. a-i suna, a-i țiui. (Urechile îi ~.)
pers. 3 ~iéște intranz. 1) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot șuierător și prelung; a urla; a vâjâi. 2) (despre mulțimi de oameni) A face zarvă; a vocifera. 3) (despre spații) A se umple de sunete puternice și prelungi; a răsuna. /Onomat.