zăpăceli, s.f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. – Zăpăci + suf. -eală.
s. 1. v. buimăceală. 2. v. dezorientare. 3. v. tulburare. 4. fâstâceală. 5. v. sminteală. 6. v. confuzie. 7. babilonie. 8. v. debandadă. 9. v. dezordine. 10. dezordine, neorânduială, răvășeală, (fam.) brambureală, harababură, talmeș-balmeș, (fam. fig.) balamuc. (Mare ~ e în hârtiile tale.)
f. Stare de om zăpăcit; tulburare temporară; buimăceală; năucie. / a (se) zăpăci + suf. ~eală