pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapuša, scr. zapušiti „a umple de fum”.
vb., ind. prez. 3 sg. zăpușéște, imperf. 3 sg. zăpușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpușeáscă; ger. zăpușínd
pers. 3 ~éște intranz. pop. (despre soare) A emana radiații puternice; a pârjoli; a pârli; a frige; a dogori. /<bulg. zapuša, sb. zapušiti
vb. – A sufoca, a înăbuși. Sl. zabŭšiti, sb. zabušiti „a sufoca”, cf. zăpsi, bg. zapušam „a astupa”, din sl. puchŭ „respirație” (Tiktin). După Candrea, din sb. zapušiti „a umple de fum”. – Der. zăpuc (var. zăpușeală, înv. zăpuh), s.n. (căldură, dogoare); zăpușitor, adj. (înăbușitor); înzăpuși, vb. (a înăbuși).
, zăpușésc, vb. IV. Tranz. ~. (din bg. zăpușam, [sb. zabušiti = a sufoca < sl. zabŭšiti < sl. puchŭ = respirație] sau [scr. zapušiti = a umple de fum])
(a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zăpușéste, imperf. 3 sg. zăpușeá conj. prez. 3 să zăpușeáscă; ger. zăpușínd