zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.
intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.
(a se ~) (pop., fam.) vb. refl, ind. prez. 1 sg. mă zb'ânțui, 2 sg. te zb'ânțui, 3 se zb'ânțuie, imperf. 3 sg. se zb'ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb'ânțuie