, zbắnțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strânge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)
zbânțuiri, s.f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.
s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri
(pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri