definiția zbantuit definiție dex

vb. IV. v. zbânțui.

, zbắnțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strânge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)

zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

vb. v. zburda.

≠ a se liniști

vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá

intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

(a se ~) (pop., fam.) vb. refl, ind. prez. 1 sg. mă zb'ânțui, 2 sg. te zb'ânțui, 3 se zb'ânțuie, imperf. 3 sg. se zb'ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb'ânțuie

s.n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

adj. v. zburdalnic.

s. v. joacă.

s. n.

(pop.) s. n.